Întâlnire între Asociația ROREG și MIPE: Discuții privind stadiul implementării programelor regionale
Ieri, 13 august 2025, directorii Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, reuniți în Asociația ROREG, au avut o întâlnire cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Dragoș Pâslaru, și echipa sa. Discuțiile au vizat stadiul implementării proiectelor regionale, aspecte generale privind programele cu finanțare europeană din România, precum și pregătirea pentru noul cadru financiar 2028–2034.

Întâlnirea a fost una profesionistă și productivă, subliniind faptul că colaborarea dintre Agențiile pentru Dezvoltare Regională și MIPE este esențială pentru implementarea eficientă a programelor de dezvoltare, cu impact real în comunități și în concordanță cu politicile europene.

Programele regionale sunt bine structurate, au un ritm bun de implementare și răspund unor nevoi reale. Aceste rezultate confirmă că descentralizarea Programului Regional a fost un pas important în sprijinirea dezvoltării locale.

L-am asigurat pe domnul ministru, și prin domnia sa Guvernul României, că sistemul de dezvoltare regională din țara noastră este solid, iar echipele din cele opt agenții realizează o muncă de calitate, orientată către nevoile prezente și viitoare ale comunităților. Am subliniat, de asemenea, importanța menținerii unei politici de coeziune puternice și a unui cadru de guvernanță solid în următorul exercițiu financiar, pentru a continua investițiile în comunitățile locale și pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din toate regiunile.
„Pentru noi este foarte clar că șansa de a ne dezvolta depinde nu doar de existența resurselor financiare, ci mai ales de un cadru de guvernanță solid, instituții profesioniste și oameni foarte bine pregătiți.”-Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est și președinte al Asociației ROREG.