Un pas important în implementarea Programului ROeea: Asociația ROREG a organizat prima sesiune de formare și certificare a consultanților eea

02.10.2026 | ROREG


În perioada 29–30 septembrie 2026, Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România - ROREG, în calitate de partener al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în implementarea Programului European Energy Award în România (ROeea), a organizat sesiunea de formare și certificare a 16 consultanți eea, precum și sesiunea de recertificare a 5 consultanți eea din ciclul anterior de implementare a programului.

Sesiunea a fost susținută de dna. Cristina Birman, consultant internațional eea de țară, și a avut drept scop formarea consultanților care vor oferi asistență tehnică de specialitate autorităților administrației publice locale înrolate în Programul European Energy Award (ROeea) în aplicarea metodologiei European Energy Award, parcurgerea procesului de evaluare și certificare, precum și dezvoltarea și monitorizarea politicilor locale de energie și climă.

Cei 21 de consultanți certificați eea, care formează Rețeaua națională a consultanților eea, sunt dispuși echilibrat la nivel teritorial, fiind prezenți în toate cele 8 Regiuni de dezvoltare ale României, pentru a asigura accesul facil al autorităților administrației publice locale la consultanță tehnică de specialitate.


Consultanții eea care vor sprijini UAT-urile în implementarea Programului ROeea sunt: Andreica Asintioaia Ionela, Ardelean Nicoleta, Balan Marius Costel, Bălănuță Elena, Bârgăuan Florian Bogdan, Bucur Romeo Valentin, Ceclan Andrei, Doboși Ioan Silviu, Farkas Timea, Guștiuc Mihai, Jipa Claudiu, Lungu Cătălin Ioan, Mihai Nicolae Cătălin, Mureșan Mircea Vlad, Pereni Raluca Maria, Pop Horațiu, Stoica Daniela Maria, Tarco Mihai Tiberiu, Tucan Laura Elena, Turi Gabriel Mihai și Urda Adrian Ilie.

Sesiunea a fost deschisă oficial de către reprezentanți ai partenerilor instituționali ai programului:

  • Giacomo Solari – Șef adjunct al misiunii și Șef al Biroului Contribuției Elvețiene în România;
  • Carmen Marin – Director al Direcției Generale Asistență Tehnică și Mecanisme Financiare, MIPE;
  • Reto Dettli – Consultant al Secretariatului de Stat Elvețian pentru Afaceri Economice (SECO).

În cea de-a doua zi a sesiunii, participanții au construit o discuție practică asupra implementării programului:

  • Dorin Beu, Profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Președinte RoGBC Transilvania și director tehnic al programului pilot eea2018, a prezentat lecțiile învățate și recomandările rezultate din experiența anilor anteriori;
  • Reto Dettli, Consultant SECO și auditor eea, a oferit o viziune de ansamblu asupra procesului de audit, împreună cu recomandări pentru consultanți privind cele mai bune metode de implementare a programului la nivelul UAT-urilor.

La finalul sesiunii, Mircea Segărceanu (Ofițer național de program în cadrul Biroului Contribuției Elvețiene în România) și Carmen Marin, Director al Direcției generale asistență tehnică și mecanisme financiare din cadrul MIPE, au venit cu completări și clarificări la întrebările adresate de consultanți, oferind astfel un cadru clar pentru etapele următoare ale implementării.

Etapa de formare și certificare a consultanților eea este un pas important în implementarea Programului ROeea și sprijinirea Unităților Administrativ Teritoriale pentru a-și crea cadrul strategic privind politicile climatice și energetice, și a-și consolida capacitatea administrativă.

Programul ROeea este coordonat de MIPE prin Biroul Național eea, fiind implementat în parteneriat cu ROREG și finanțat prin Componenta 3 – Dezvoltarea capacității manageriale și tehnice pentru orașe și comunități, din cadrul Măsurii Suport Eficiență Energetică și Energie Regenerabilă a Programului de Cooperare Elvețiano–Român 2025–2029.