A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul "Reabilitare și modernizare școala gimnazială nr. 1 Eforie Nord"

17.02.2021 | ADR Sud-Est


În cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost semnat de către Ministerul, Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar și Unitatea Administrativ-Teritorială Oras Eforie, în calitate de Beneficiar, contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare școala gimnazială nr. 1 Eforie Nord, construire sală de sport, amplasare rezervă incendiu, refacere împrejmuire”, cod SMIS 124011.


Finanțarea proiectului se realizează în cadrul Axei prioritare 10 ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiţii 10.1 ”Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectivul specific 10.1 ”Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității infrastructurii de educație din Orașul Eforie pentru creșterea calității actului educațional, creșterea participării populației școlare la procesul educațional, descurajarea absenteismului și reducerea fenomenului de abandon/părăsire timpurie a școlii, pentru creșterea ratei de absolvire și tranziție spre niveluri superioare de educație.


Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

  • Reabilitarea, modernizarea, echiparea Școlii Gimnaziale nr. 1 Eforie Nord, extinderea prin construirea sălii de sport, cu scopul asigurării unei oferte educaționale adecvate, accesibile și de calitate pentru toți copiii, cu prioritate grupurile care se află în risc sporit de abandon școlar și de părăsire timpurie a școlii.
  • Accesul a 400 de participanți la procesul educațional, învățământul general obligatoriu (clasele I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregătitoare), până la finalul anului 2023.

Infrastructura de educatie va fi modernizată prin realizarea următoarelor categorii de lucrari:

  • interventii la clădirile existente – lucrări de eficientizare energetică a clădirii; compartimentare interioară; înlocuirea tamplărie și finisaje de pardoseală; modernizarea grupurilor sanitare; eficientizarea iluminatului; înlocuirea instalatiei termice;
  • construirea unei săli de sport;
  • dotarea școlii cu mobiler specific;
  • amenajarea terenului și lucrări de protectie a mediului, prin plantare de gazon și arbori de talie medie.

Valoarea totală a contractului de finanțare este în sumă de 9.863.178,69 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 8.383.701,88 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 1.282.213,23 lei, iar valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului este de 197.263,58 lei.


Sursă foto și text: ADR Sud-Est