Ateliere de lucru organizate de ADR Sud-Vest Oltenia și ROREG, pe tema achizițiilor publice

15.05.2023 | ADR Sud-Vest Oltenia


Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia și ROREG - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România au organizat la Craiova, pe 9 și 11 mai, două ateliere de lucru regionale cu tema "Aspecte privind achizițiile publice în cadrul proiectelor cu finanțare europeană".


Atelierele au fost realizate în cadrul proiectului "Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România", cod SMIS 132349, implementat de Asociația ROREG în colaborare cu ADR Sud-Vest Oltenia, Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

Rolul activităților desfășurate în cadrul acestui proiect - sesiuni de instruire, conferințe și ateliere regionale - este de a sprijini autoritățile regionale, județene și locale, de a se cunoaște și de a învăța unii de la ceilalți.


La atelierele organizate la sediul ADR Sud-Vest Oltenia - clădirea Novobuilding au participat peste 80 de responsabili cu achizițiile publice din cadrul consiliilor județene din Oltenia, de la cele cinci primării de municipii reședință de județ - Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Râmnicu Vâlcea, precum și de la celelalte primării de municipii și orașe din regiune.

Echipa de implementare a proiectului și specialiștii din cadrul ADR Sud-Vest Oltenia au prezentat reprezentanților autorităților locale din mediul urban o serie de spețe și situații care au generat corecții financiare în implementarea proiectelor din perioada de programare 2014-2020, astfel încât viitorii beneficiari ai fondurilor europene alocate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 să evite comiterea unor greșeli similare celor deja sancționate cu corecție financiară în trecut.


"În calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, ne-am propus să asigurăm cadrul adecvat în vederea dezvoltării capacității administrative a beneficiarilor din regiune privind implementarea contractelor de finanțare. Astfel, ținând cont de faptul că modalitatea de realizare a achizițiilor reprezintă unul dintre cele mai importante elemente în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene și având în vedere impactul corecțiilor financiare asupra cheltuielilor eligibile din proiect, experții ADR Sud-Vest Oltenia au elaborat o colecție de spețe privind neconformitățile identificate în procesul de verificare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, document pe care l-am promovat în cadrul atelierelor organizate și care se adresează responsabililor cu achizițiile publice din cadrul autorităților contractante", a declarat domnul Cătălin Catană, directorul general al AM PR SV Oltenia.


Sursă foto și text: ADR Sud-Vest Oltenia