Webinar pe tema digitalizării în folosul IMM-urilor

16.10.2023 | ADR Sud-Vest Oltenia


Webinarul organizat marți, 10 octombrie, de ADR Sud-Vest Oltenia pe tema viitorului apel de proiecte pentru digitalizare în folosul IMM-urilor, din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, s-a bucurat de o participare numeroasă.

Alături de conducerea instituției, au fost prezenți atât reprezentanți ai sectorului privat din regiune – firme de expertiză IT, firme de consultanță și din diverse domenii vizate de apelul de proiecte, dar și reprezentanți ai sectorului public – Camera de Comerț și Industrie Dolj, Universitatea din Craiova și Centrul Județean de Aparatură Medicală Dolj.

"Aceste granturi de 75.000 de euro sunt doar pentru digitalizare în folosul IMM-urilor. În cadrul Programului Regional, mai avem un apel pentru microîntreprinderi cu ajutoare de până la 200.000 de euro și un alt apel care include atât microîntreprinderile, cât și IMM-urile, de 1,5 milioane de euro. De asemenea, pentru județele Dolj și Gorj, există și Programul Tranziție Justă, cu un apel pentru microîntreprinderi de 200.000 euro și unul pentru IMM-uri cu proiecte de până la 8 milioane de euro", a spus domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

"Pentru prima dată în ultima perioadă, văd că acest ghid se axează în special pe partea de soluții software. Până acum, digitalizarea la noi a însemnat doar cumpărare de laptop-uri, imprimante, calculatoare, care, la un moment dat, au ieșit din uz. Era și un procent de soft acolo, însă destul de mic. Asta e ce ne trebuie, cel puțin în ecosistemul acesta din zona Olteniei", a precizat Bogdan Stanache, managerul unei firme de expertiză IT.

Reprezentanții Direcției Generale AM PR, domnul Cătălin Catană, director general, și doamna Magda Lungu, directorul Direcției Programare și Gestionare Program, au prezentat ghidul pentru digitalizare, a cărui formă finală urmează să fie publicată, și au răspuns la întrebările participanților.

1 / 6
2 / 6
3 / 6
4 / 6
5 / 6
6 / 6


Sursă foto și text: ADR Sud-Vest Oltenia